Sanatate

HIPEC, cel mai avansat tratament din lume pentru cancerele abdominale

În termeni medicali, tratamentul poartă numele de „HIPEC”, dar în termeni uzuali, este cea mai avansată intervenție chirurgicală din lume, pentru tratarea cancerelor abdominale, respectiv a carcinomatozei peritoneale.

”La ora actuală, în România, singurul centru medical care efectuează acest tip de intervenții ca activitate de rutină, începând din 2013, este spitalul Sf. Constantin din Brașov. Din acest motiv, ne dorim să organizăm un simpozion cu participare internațională, în perioada 29-30 septembrie 2015, pe tema tratării cancerelor abdominale, fie ele și  în stadiul de metastază.”, spune dr. Moldovan, șef al secției de chirurgie a spitalului Sf. Constantin.

Evenimentul va culmina în data de 30 septembrie printr-o demonstrație live de HIPEC, efectuată de prof. Marcello Deraco. Prof. Deraco este unul dintre pionierii acestei tehnici chirurgicale la nivel european și deține una dintre cele mai importante cazuistici din lume.

Operația va avea loc la spitalului Sf. Constantin din Brașov și va fi efectuată de o echipă italo-română condusă de domnul profesor și de dr. Bogdan Moldovan.

Aparatura necesară intervenției este oferită de firma RAND, lider mondial în HIPEC.

La eveniment vor lua parte reprezentați ai Ministerului Sănătății și medici din principalele centre medicale din România și din Europa: Institutul Național de Oncologie de la Milano, respectiv Spitalul Universitar din Geneva.