BusinessDeschidere

Microsoft Accelerator Bootcamp susține dezvoltarea antreprenoriatului din România

În perioada 24-26 iunie, Microsoft invită startup-urile românești din sectorul IT&C la Microsoft Accelerator Bootcamp, unul dintre cele mai importante evenimente pentru startup-uri și antreprenori organizate pentru prima dată în Europa Centrală și de Est de Microsoft și găzduite la TechHUB București.

În cele 3 zile, antreprenorii români cu obiective de dezvoltare regională sau globală vor lua parte la o sesiune intensivă de training despre cum să găsească clienți, despre cum să-şi recruteze o echipă, cum să obțină o investiție care să le stimuleze dezvoltarea companiei și cum să o valorifice în mod eficient.

Alec Saunders, Senior Director și Didem Un Ates, Global Partnerships Director al Microsoft Accelerators, vor fi mentori în cadrul evenimentului. Alec Saunders are un portofoliu divers ce include scalarea rețelei Microsoft Accelerators în cadrul parteneriatelor și administrarea cu succes a startup-urilor cu potențial ridicat, utilizând resursele Microsoft. Alec are o experiență de peste 25 de ani în domeniul software, incluzând 9 ani cu reuşite remarcabile la Microsoft, unde a contribuit la lansarea Windows 95, primele 2 versiuni Internet Explorer, inițiativa Universal Plug and Play, dezvoltarea strategiei de ”push into home”, marketingul de tip „opt-in email”, precum și ceea ce ar putea intra în istorie ca fiind prima listă de „direct e-mail”.

“România a devenit un loc foarte atractiv, cu o cultură de antreprenoriat în continuă dezvoltare și un ecosistem nesaturat de startup-uri. Antreprenorii generează inovație și creează companiile viitorului, iar Microsoft îşi doreşte să sprijine aceste companii să devină competitive,” a declarat Alec Saunders, Senior Director al Microsoft Accelerators.

Făcând parte din echipa Microsoft Accelerators, Didem Un Ates lucrează cu parteneri corporativi, guvernamentali și acceleratori de dezvoltare pentru a extinde și pentru a consolida impactul Microsoft asupra ecosistemului global de start-up. În prezent, ea este mentor și face parte din consiliile unor companii recent înființate, sprijinind în același timp Wharton Entrepreneurs’ Education and Resource Network (WE-EARN) și Eugene Lang Entrepreneurship Center din cadrul Columbia Business School, prin susținerea dezvoltării şi finanţării companiilor tinere din domeniul tehnologiei.

Conform unei analize Brainspotting, rezultatele recunoscute ale României în dezvoltarea industriei IT presupun peste 95.000 de profesioniști cu abilități tehnice,  47% dintre ei fiind dezvoltatori de software – și o poziție în Top 10 la nivel global în ceea ce privește numărul de profesioniști IT certificați care au reședința în țara noastră.

“Microsoft Accelerator Bootcamp este o oportunitate excelentă de a ne conecta cu antreprenori și companii românești recent înființate, pentru a-i ajuta să găsească potențiali clienți, investitori și pentru a împărtăși cu ei resursele și know-how-ul pe care le au Microsoft și partenerii săi, cu scopul de a susţine dezvoltarea proiectelor lor antreprenoriale,” a afirmat Didem Un Ates, Global Partnerships Director al Microsoft Accelerators.

În ciuda dezvoltării permanente a industriei IT, generarea de IP românesc a reprezentat în mod tradițional o activitate secundară pe piață – cu mai puțin de 10 procente din dezvoltare orientate către acest segment. Totuși, cele mai recente tendințe încep să conteste această tradiție: România are acum peste 3.700 de startup-uri, 22 de huburi și incubatoare, și o comunitate în creștere de fonduri de capital de risc și investitori providențiali. Numai Microsoft numără aproximativ 500 de companii, membre ale programului său BizSpark.

“Microsoft România doreşte să contribuie la îmbunătățirea potențialului de creștere a ecosistemului de start-up. Dacă până acum am susținut formarea primelor academii de start-up și a programelor de pre-accelerare, acum adăugăm o abordare mai directă pentru a ajuta startup-urile să se dezvolte mai rapid și să devină afaceri sustenabile pe termen lung. Programele și bootcamp-urile de accelerare contribuie la dezvoltarea startup-urilor prin mentorat, sprijinind echipele să se dezvolte de la o guvernanță corporativă la un management de produs mai bun, să formeze echipe și canale comerciale, precum și o eficientizare operațională,” a adăugat Dan Mihăescu, Technology and Development Director al Microsoft România.

Pentru înregistrare și pentru mai multe detalii, vă rugăm să ne vizitați la adresa www.microsoft.ro/bootcamp

Notă: Acest bootcamp intensiv de 3 zile este gratuit. Microsoft urmează să informeze prin email companiile selectate.