Actualitate

Saint-Gobain, partener al Summit-ului Naţiunilor Unite, COP 21 din Paris

Provocările globale cu care ne confruntăm astăzi, cauzate de schimbările climatice, presupun o responsabilitate asumată şi acţiuni colective ale guvernelor, companiilor, organizaţiilor internaţionale precum şi ale societăţii. Acesta este motivul pentru care companiilor li se impune o poziţie verticală în implementarea măsurilor pe care oamenii de ştiinţă de top le consideră necesare – limitarea încălzirii globale la +2°C, precum şi alte metode pe care guvernele naţionale îşi doresc să le utilizeze.

În luna mai, la Paris, a avut loc o mobilizare fără precedent a 25 de rețele de business din întreaga lume, reprezentând peste 6,5 milioane de companii din peste 130 de ţări, care s-au angajat, în cadrul Business&Climate Summit, să conducă eficient tranziţia către o economie cu un consum scăzut de carbon şi adaptabilă schimbărilor climatice. Liderii companiilor de top au făcut o serie de apeluri către politicienii din întreaga lume pentru adoptarea mai multor acţiuni privind schimbările climatice şi pentru introducerea politicilor de mediu. Toate acestea se doresc a fi realizate în cadrul COP21 (Conference of Parties) din 30 noiembrie – 14 decembrie, cel mai mare eveniment de afaceri, ce va crea o oportunitate de neegalat pentru consolidarea inovaţiei în mediul de afaceri şi pentru a oferi suport ţărilor cu o economie ecologică în curs de dezvoltare.

“Suntem mândri că Saint-Gobain este partener al Summit-ului Naţiunilor Unite, COP 21 din Paris. Acesta este primul pas către o alianţă mai mare a tuturor actorilor mediului de afaceri,

care vor să construiască pentru viitor. Trebuie să continuăm să lucrăm împreună pentru a realiza această tranziţie către o societate cu emisii de carbon reduse, pentru a oferi comunităţilor vulnerabile şansa de a locui în oraşe cu un habitat durabil şi de a le permite chiar şi celor mai sărace ţări să aibă emisii scăzute de carbon.” a declarat Pierre-André de Chalendar, Preşedinte-Director General al Saint-Gobain și Președinte al Entreprises pour Environment (Companii pentru Mediu) – EPE.

“Au rămas mai puţin de 100 de zile până la conferința Organizației Națiunilor Unite la Paris – COP21, iar, în acest moment important, salut şi încurajez angajamentul Grupului Saint-Gobain pentru conservarea mediului înconjurător și lupta sa împotriva schimbărilor climatice, în calitate de partener oficial al COP21”, a declarat François Saint-Paul, ambasadorul Franței în România.

Franţa va juca un rol cheie la nivel internaţional prin găzduirea acestei conferinţe, iar COP21 va fi una dintre cele mai mari conferinţe internaţionale organizate în această ţară. Se aşteaptă ca această conferinţă să atragă aproximativ 50,000 de participanţi, inclusiv 25,000 delegaţi oficiali ai guvernului, ai organizaţiilor non-guvernamentale, ai agenţiilor ONU, ONG-urilor şi societăţii civile.

Forumul generează dezbateri intense și permite schimbul de idei, tehnologii și soluții care pot fi transformate în acțiuni pozitive pentru a susține agenda de dezvoltare din anii viitori.

  • Stabilirea obiectivelor de reducere a emisiilor de carbon în conformitate cu propunerile oamenilor de știință și stabilirea unui obiectiv global pe termen lung pentru a stimula investițiile ce reduc emisiile de carbon;
  • Implementarea măsurilor de eficienţă energetică pentru a reduce consumul de energie şi emisiile de CO2;
  • Stabilirea unui preţ al carbonului care să trimită semnale corecte în piață și care să înlesnească luarea unor decizii eficiente pentru reducerea emisiilor de carbon.

Pentru Saint-Gobain, cel mai bun răspuns la schimbările de mediu cu care ne confruntăm şi, în special la schimbările climatice, este creşterea eficienţei energetice. Timp de mulți ani,
Saint-Gobain a identificat și a adaptat noi obiective, transformându-le în oportunităţi de reducere a emisiilor, aplicate inclusiv asupra industriilor grele și asupra sectorului energetic. Saint-Gobain a dezvoltat tehnologii cu emisie redusă de carbon şi eficiente din punct de vedere energetic în mai multe industrii, redefinind transportul şi oferind soluţii pentru construcţiile durabile ale oraşelor viitorului.

Compania a investit masiv în proiectele de cercetare şi dezvoltare ce reduc consumul energetic al produselor şi soluţiilor noastre. De asemenea, procesele de fabricație și modelele de management au fost modificate și îmbunătățite.

“Suntem conștienți de faptul că ne confruntăm cu un punct de cotitură și trebuie, în calitatea noastră de companie de top, să luăm decizii de investiții durabile. Provocarea noastră este imensă, iar schimbul de idei și accelerarea soluțiilor inovatoare pentru combaterea schimbărilor climatice și creşterea dezvoltării durabile sunt obiective cu adevărat necesare. Suntem încrezători în succesul COP 21 şi în faptul că ecourile sale vor schimba viziunea europeană și mondială“ susţine François-Xavier Moser, Delegat General al Grupului Saint-Gobain pentru Polonia, România şi Bulgaria.