Categories: Turism

Cursuri gratuite de ecoturism

Școală Montanăƒde Elitムeste o școală educativă la care se poate înscrie orice persoană care iubește natura, care are peste 14 ani și este aptă din punct de vedere fizic și psihic să practice activități montane în aer liber. Școala se desfășoară pe o perioadă de 11 luni și ia în considerare că toți elevii au un nivel zero de pregătire, indiferent de experiența montană acumulată anterior. În această perioadă se vor preda cursuri teoretice despre echipament montan, alpinism, escaladă, turism, geografie generală, geografie montană, ecologie, prim ajutor premedical, psihologie, pericole în munți, supraviețuire și altele. Aceste cursuri sunt gratuite.

O data la trei săptămâni are loc APLICAȚIA, adică expediția pe munte de 2 sau 3 zile (în weekend, de sâmbătă dimineața până duminică seara), pentru a pune în practică cunoștințele teoretice acumulate la cursuri. Vor fi aplicații tematice în Munții Bucegi, Piatra Craiului, Retezat, Ceahlău, Făgăraș, Iezer-Păpușa, Ciucaș, Piatra Mare. Ultima aplicație va fi CANTONAMENTUL, o tabără montană cu durata de 6-7 zile, în care se vor aprofundă mai ales cunoștințele practice. Fiecare cursant va trebui să suporte financiar costurile aplicațiilor practice (prețul variază în funcție de locație, de tipul transportului și de numărul de zile și este între 80 lei și 300 lei, reprezentând cazare, transport, echipament de grup,  asistenta turistică și asistenta medicală).

Cursurile teoretice de ecoturism se țin la Facultatea de Chimie din cadrul Universității București (stația de metrou Universitate), în amfiteatrul R1 (etajul 1), în fiecare zi de miercuri de la 18.00 la 20.00. Durata unui curs este de 1-2 ore și se face după o programă bine stabilită. Prezența la cursurile teoretice este obligatorie pentru toți cursanții. Absentarea la mai mult de 2/3 din numărul cursurilor atrage după sine eliminarea cursanților din școală. Persoanele care nu pot ajunge la cursuri din cauza unor probleme deosebite vor fi învoite de la cursurile teoretice, însă au obligația de a le recupera de la colegi. Prezența la aplicațiile practice este de asemenea obligatorie. Absentarea la mai mult de 3 aplicații atrage după sine excluderea din școală;

La finalul școlii de ecoturism cursanții vor susține un examen practic (în CANTONAMENT) și unul scris ( în sală de curs, după cantonament ). Celor admiși li se va elibera diploma de absolvire a școlii PATHOS.

Pentru aceste cursuri gratuite de ecoturism vă puteți înscrie zilnic între orele 10-18, până la data de 24 octombrie 2014, în holul Facultății de Geografie București, din cadrul Universității București.

info

Recent Posts

BVB Arena 2024: Antrenând capitalul românesc în arenă

Bursa de Valori București (BVB) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei locale prin lansarea…

2 săptămâni ago

Alertă în trafic: Guvernul Ciolacu ar putea elimina 90% din mașinile Uber si Bold, determinând timpi de așteptare crescuți și tarife exorbitante

În ultima perioadă, amendamentele propuse la legea privind transportul alternativ au stârnit un val de…

o lună ago

Cristian Popescu Piedone conduce sondajele pentru Primăria Capitalei

În perioada 2-9 martie, un sondaj de opinie comandat de primarul general al Capitalei, Nicușor…

2 luni ago

Simona Halep a primit de la TAS o reducere semnificativă a suspendării sale

Simona Halep, fostul lider mondial în tenis, a primit o reducere semnificativă a suspendării sale…

2 luni ago

Tradiția Continuă! Revelion de vis în Parcul Titan al Sectorului 3″

Într-o lume plină de schimbări rapide și inovații, unele tradiții rămân constante, aducând bucurie și…

5 luni ago

Lenovo dezvaluie noile Laptopuri ThinkPad și IdeaPad cu procesoare Intel Core Ultra

Înaintea așteptatului eveniment CES 2024, Lenovo a dezvăluit o gamă impresionantă de laptopuri destinate segmentelor…

5 luni ago