Categories: Actualitate

Ocru auriu, culoarea anului 2016

AkzoNobel, unul dintre cei mai mari producători de lacuri și vopsele din lume, a ales culoarea anului 2016: ocru auriu. Compania olandeză, prezentă în România din anul 2007, reușește din 2002 să impună tendințele pe piața globală de design interior.

AkzoNobel stabilește de 13 ani tendințele de culoare în designul interior, pe baza unor studii globale detaliate, care urmăresc preferințele consumatorilor. Alegerea culorii anului, cât și crearea renumitului ghid „Color Futures”, se fac cu ajutorul unor experți din arhitectură, fashion sau design interior, pe baza unor cercetări care iau în considerare influențe din toate domeniile care domină viața consumatorului; de la tehnologie, la muzică și cultură populară.

Lansarea oficială a culorii anului 2016 a avut loc la Londra, pe 15 septembrie, și va fi adoptată de toate subsidiarele AkzoNobel, inclusiv cea din România.

Culoarea este componenta cea mai importantă într-un astfel de business, iar faptul că o companie poate lansa un asemenea trend la nivel global spune multe despre importanța ei pe piață, dar și despre atenția pe care o acordă dorințelor clienților.

Potrivit studiilor și observațiilor de anul acesta, experții din domeniu au propus ca ocru auriu să fie culoarea anului 2016, fiind și o nuanță care subliniază perfect importanța Jocurilor Olimpice.

info

Recent Posts

BVB Arena 2024: Antrenând capitalul românesc în arenă

Bursa de Valori București (BVB) își reafirmă angajamentul față de dezvoltarea economiei locale prin lansarea…

2 săptămâni ago

Alertă în trafic: Guvernul Ciolacu ar putea elimina 90% din mașinile Uber si Bold, determinând timpi de așteptare crescuți și tarife exorbitante

În ultima perioadă, amendamentele propuse la legea privind transportul alternativ au stârnit un val de…

o lună ago

Cristian Popescu Piedone conduce sondajele pentru Primăria Capitalei

În perioada 2-9 martie, un sondaj de opinie comandat de primarul general al Capitalei, Nicușor…

2 luni ago

Simona Halep a primit de la TAS o reducere semnificativă a suspendării sale

Simona Halep, fostul lider mondial în tenis, a primit o reducere semnificativă a suspendării sale…

2 luni ago

Tradiția Continuă! Revelion de vis în Parcul Titan al Sectorului 3″

Într-o lume plină de schimbări rapide și inovații, unele tradiții rămân constante, aducând bucurie și…

5 luni ago

Lenovo dezvaluie noile Laptopuri ThinkPad și IdeaPad cu procesoare Intel Core Ultra

Înaintea așteptatului eveniment CES 2024, Lenovo a dezvăluit o gamă impresionantă de laptopuri destinate segmentelor…

5 luni ago