Turism

Cum anulezi gratuit contul WorldVentures (Dreamtrips) și recuperezi banii investiți

WorldVentures este companie americană, cu structură piramidală, prezentă în mai mult de 30 de țări. WorldVentures activează legal în România din anul 2017.

Pentru a deveni membru WorldVentures va trebui să plătiți o taxă unică de înscriere și un abonamnet lunar. De exemplu, pentru statutul de membru platinium veți plăti taxă unică de 299,99 dolari + TVA și un abonament lunar în valoare de 99,99 de dolari + TVA. Însumat, la înscrire veți plăti aproximativ 500 de dolari. Dacă veți dori să deveniți și reprezentant al companiei (să puteți înscrie alți membri) veți mai plăti lunar 19.99 dolari + TVA.

Accesul în clubul WorldVentures se face pe bază de recomandare. În majoritatea cazurilor un prieten o să vă invite la o cafea să vă spună mai multe despre o oportunitate de afaceri. Ajunși la întâlnire veți vedea o prezentare din care va trebui să înțelegeți că vă puteți schimba stilul de viață și veți vedea toată lumea la prețuri foarte mici sau chiar gratis. Sigur, veți face și muți bani.Venituri pasive de mii de euro vă vor umple conturile în timp ce veți sta la soare pe o insulă de vis.

Soluția este să vă înscrieți în WorldVentures. Vi se va cere să faceți lucrul acesta pe loc .Să scoateți cardul și plătiți. Prietenul este antrenat sa nu vă lase să renunțați. De la training știe că în proporție de 99% persoana care nu se înscrie pe loc, nu se mai înscrie niciodată, pe motiv că apar alți “factori perturbatori”.

Abonamente DreamTrips - WorldVenturesOdată intrați în club, veți descoperi că cei 500 de dolari plăți la înscriere și apoi ceilalți 99,99 de dolari plătiți lunar se transformă în puncte de călatorie (dreamtrips points) ce ajung la maturitate după un an. Lunar plătiți dolari, care se trasnformă în puncte, ce pot fi folosite doar după 12 luni și care expiră după alte 12 luni. Alt șoc o să fie când veți constata că veți putea achita vacanțele doar cu o parte din puncte. În simularile făcute, în medie, doar 10% din costul unei vacanțe poate fi achitat cu dreamtrips points, diferența trebuie achitată cu alți bani, din buzunar. Cu alte cuvinte, dacă aveți în cont 1.000 de puncte și vreți să le folosiți pe toate, trebuie să achiziționați excursii în valoare aproximativ 10.000 de dolari. Dacă nu se folosesc punctele timp de un an, se pierd.

Compania vă va scuti de plata abonamentului doar dacă veți înscrie în club alți 4 membri. Dacă veți înscrie și mai mulți membri, care la rândul lor vor înscrie alți membri (ca în orice sistem de network marketing sau MLM) veți putea ajunge la diverse rank-uri și veți avea și alte avantaje: veți merge gratuit în vacanțe și/sau veți primi anumite sume de bani.

Platforma DreamTrips este netransparentă, prețurile pot fi văzute doar de către membri. Un alt șoc o să fie când veți descoperi că nu sunt diferențe mojore între ofertele de pe DreamTrips (unde plătiți taxă de acces și abonament lunar) și Booking sau Agoda (unde accesul este gratuit). Sunt șanse mari să vă simțiti înșelat. Să credeți că ați luat țeapă WorldVentures cu “ajutorul” unui prieten care își urmărea propriul interes. Daca tot va doriti sa va inscrieti intr-un club de calatorii, putei incepe cu unul gratuit, pe Facebook sunt zeci de astfel de  grupuri pentru pasionati de calatorii.

Aveți două varinte:

1. să începeți să vă invitați prietenii la o cafea și să-i convingeți să devină membri în cel mai exclusivist club de călătorii și să mergeți apoi în vacanța cu ei și să faceți poze cu pancartele “You should be here”

sau

2. să vă anulați contul.

Pentru a doua variantă, nu o să vă spună nimeni ca dacă vă retrageți din WorldVentures în primele 14 zile de la înscriere veți primiți înapoi banii investiți. Tot ce trebuie să faceți este să trimiteți un mesaj cu subiectul Nume Prenume (ID rep) CANCELLATION and FULL REFUND la adresa support@worldventures.com sau, mai rapid, sunați la suportul tehnic din România: 0376.300.045

Dacă vă retrageți după 14 zile de la înscriere veți pierde toți banii investiți.

Pentru amatori, vă spun un secret: există o promoție până la finanlul anului,  înscriere în club cu doar 99,99 de dolari + TVA. Dar vă rog, dacă vă înscrieți , să nu mă chemați la o cafea!