ActualitateDeschidere

DEXonline: Votați Iohannis pe 16 noiembrie 2014!

Site-ul Dexonline, instrument devenit necesar supraviețuirii limbii, în circumstanțele sociale și tehnice ale lumii de azi și vizitat lunar de  2,5 milioane de persoane, publică un articol în care se spune răspicat că pe 16 noiembrie trebuie votat Klaus Iohannis .

Dexonline este un demers civic. Și pentru că voluntarii Dexonline și-au propus să facă  ceva pentru limba română, pentru cei care vor să folosească cuvintele limbii române ca să-și transmită gândurile,  tot dintr-o pornire civică au publicat următoarele:

„ Considerăm că Victor Ponta este un real pericol pentru România, un om cum nu se poate mai departe de valorile noastre: onestitate, muncă, responsabilitate, spirit civic. Credem că ar fi catastrofal dacă Victor Ponta ar ajunge președintele României, iar prima afectată ar fi justiția. S-ar nărui astfel statul de drept, singurul sistem în care inițiativa privată se poate dezvolta pe termen lung, fără teama perpetuă a unor abuzuri care pot lovi pe oricine, oricând.

Statul de drept necesită, prin definiție, separarea puterilor, care se țin sub control una pe cealaltă. Concentrarea parlamentului, a guvernului și a puterii locale în mâinile PSD este deja alarmantă, iar atacurile la justiție din ultimii ani arată intențiile acestui partid și ale liderilor săi. Adăugarea președinției la această horă a corupției ar fi devastatoare. Dacă PSD câștigă și alegerile prezidențiale, România va redeveni un sistem monopartid. Faptul că 40% dintre români nu văd o problemă în asta demonstrează starea de manipulare a unei nații care arăta, în 1989, că urăște cu toată ființa ei totalitarismul.

De aceea, o spunem răspicat: pe 16 noiembrie trebuie votat Klaus Iohannis”

Continuarea aici