DeschidereIT&C

Huawei și Google prezintă Nexus 6P

Huawei și Google au prezentat în San Francisco, Nexus 6P, un smartphone premium, care rulează varianta Android 6.0 Marshmallow, cel mai nou sistem de operare dezvoltat de Google.

Huawei este entuziasmată de colaborarea cu Google al cărei rezultat este reprezentat de o experiență Nexus premium pentru piața globală,” a declarat Richard Yu, CEO Huawei Consumer Business Group. “Prețuim felul în care consumatorii îmbrățișează noile tehnologii în toate domeniile vieții lor și am creat un smartphone cu un design atrăgator, performanțe notabile, care integrează noua versiune Android 6.0 Marshmallow.” a completat acesta.

Suntem încântați de parteneriatul cu Huawei prin care le prezentăm consumatorilor  Nexus 6P, cel mai premium smartphone lansat de noi până acum și de noua versiune Android 6.0 Marshmallow, cel mai performant sistem de operare dezvoltat vreodată de către noi.” a declarat Hiroshi Lockheimer, VP Android, Chromecast și Chrome OS în cadrul Google.

 

Design elegant

Nexus 6P are un corp elegant, din metal, iar partea din spate a telefonului este construită din aluminiu anodizat, cu particule de diamante dispuse pe margini, care contribuie la reflexia luminii, permițând astfel camerei foto să captureze imaginile în mișcare, chiar și în condiții de iluminare scăzută.

 

Android pur

Odată cu Nexus 6P, Huawei și Google au prezentat un dispozitiv cu adevărat premium, care este 100% Android, integrând cel mai nou sistem de operare, Android 6.0 Marshmallow.

 

Tehnologii inovatoare – Construit pe baza unei fundații puternice

Nexus 6P încorporează un ecran AMOLED WQHD, de 5,7 inci, cu rezoluție de 518 ppi, ecran perfect conceput pentru rularea jocurilor, vizionarea filmelor și rezolvarea sarcinilor de serviciu, totul la o claritate uimitoare. De asemenea, Nexus 6P include difuzoare stereo frontale, pentru sunete redate fidel.

Cu un procesor octa-core Qualcomm® Snapdragon™ 810 v2.1, smartphone-ul oferă performanțe uimitoare, iar bateria de 3450mAh îți permite să vorbești și să scrii mesaje de dimineața până seara*. Cu un port USB reversibil de tip C, o încărcare de doar 10 minute asigură o durată de viață a bateriei de până la șapte ore.

 

*Toate estimările privind durata de viață a bateriei sunt orientative și se bazează pe o utilizare mixtă, care include atât timpul de utilizare, cât și timpul în standby. Performanța reală a bateriei va varia și va depinde în funcție de mulți factori, inclusiv de puterea semnalului, de configurarea rețelei, vârsta bateriei, temperatura de operare, caracteristicile selectate, setările dispozitivului, datele mobile și alte obiceiuri de utilizare.

 

CAMERA FOTO – Un aparat foto puternic care captează mai multă lumină

Modelul Nexus 6P are o  cameră foto performantă, de 12MP,  perfectă pentru fotografiile captate în aer liber, dar care iese în evidență în momentul în care există condiții de iluminare scăzută. Astfel, dimensiunea mai mare a pixelului, de 1,55 microni, captează mai multă lumină, chiar și în condițiile de iluminare scăzută, surprinzând detalii uimitoare și imagini foarte clare.

 

Nexus 6P este deasemenea capabil să înregistreze 4K, precum și să surprindă clipuri video de tip slow-motion. Datorită aplicației mai rapide Google Camera, nu vei pierde niciun moment, iar datorită aplicației Google Photos, amintirile sunt mereu la îndemână pentru a retrăi mai ușor și mai rapid momentele surprinse.

Nexus 6P dispune și de o cameră foto frontală de 8MP, care încorporează tehnologia inovatoare Google HDR+, conferindu-i statutul de una din cele mai bune camere pentru selfie-uri de pe piață.

 

SENZOR DE AMPRENTĂ – Securitate simplificată

Modelul Nexus 6P este mai rapid și mai sigur datorită funcției Nexus Imprint. Localizat pe partea din spate a dispozitivului, pentru a completa în mod natural maniera în care este ținut smartphone-ul, cititorul de amprente va permite ca o singură atingere să deblocheze telefonul, pentru un acces facil și ușor către aplicații.

 

EXPERIENȚA ANDROID PURĂ – Nouă. Care rulează în acest moment cu sistemul de operare Android 6.0 Marshmallow

 Construit de la interior spre exterior, pentru a profita din plin de cel mai popular sistem de operare din lume, Nexus reprezintă cea mai bună experiență Android.

 

Disponibilitate

Nexus 6P va fi disponibil în peste 30 de țări, inclusiv Statele Unite, Canada, Germania, Anglia, Japonia, Austalia și India. Modelul este disponibil pentru pre-comandă în Statele Unite, Canada, Anglia, Irlanda și Japonia, prin intermediul magazinelor Google, începând cu 29 septembrie.

 

Cu un spațiu de stocare de 32GB, 64GB sau 128GB, smartphone-ul va fi disponibil în trei variante de culoare: negru, alb și argintiu.

Please follow and like us:
0