Actualitate

World Education Fair: tinerii români sunt ambițioși și orientați către rezultate

World Education Fair, cel mai mare târg de consultanță educațională la care universitățile de elită din străinătate vin să își prezinte programele de studiu tinerilor români, a avut loc în București weekendul trecut, la Hotel Athénée Palace Hilton, și a continuat luni în Timișoara, astăzi în Galați, urmând ca mâine, pe 1 octombrie, să se întâlnească cu tinerii liceeni și cu familiile acestora în Constanța, la hotel Ibis.

„Studenții români care învață la universitatea noastră sunt printre cei mai bine pregătiți, iar profesorii noștri sunt foarte mulțumiți de ei, deoarece sunt motivați și orientați către rezultate. Am fost uimit să văd că aproximativ 90% dintre tinerii pe care i-am întâlnit anul acesta la World Education Fair în București aveau deja informații despre universitatea noastră, informații obținute din discuțiile avute în prealabil cu consultanții educaționali Integraledu, ceea ce a făcut ca dialogul cu ei să dureze mai puțin și să fie mult mai eficient”, a declarat Adrian Dutch, Head of International Studies, City University London, care se află în top 5% universităţi din lume, conform Times Higher Education World University Rankings 2013/14 și în Top 10 universităţi din Marea Britanie în ceea ce priveşte salariile absolvenţilor1.

„Tinerii români au un nivel de pregătire ridicat și au avut întrebări concrete referitoare la posibilitatea de a studia în Olanda. Suntem foarte mulțumiți atât de numărul de participanți ai acestei ediții cât și de interesul arătat universității noastre. A fost unul dintre cele mai bune târguri internaționale de educație la care am participat, foarte bine organizat, a completat Twan Wolters, International Marketing Officer al Hanze University of Applied Sciences, Groningen, universitate care a fost prezentă la cinci ediții consecutive ale World Education Fair în România.

Alice Callaghan, International Officer, Lancaster University, care ocupă poziţii importante în clasamentele întocmite de publicația The Guardian – locul 11 și The Complete University Guide – locul 12,  a menționat faptul că studenții români sunt printre cei mai buni studenți ai universității, nivelul lor ridicat de educație și rezultatele avute aducând o contribuție importantă în clasificarea universității ca fiind una dintre cele mai bune din lume. ”Am avut la această ediție posibilitatea să stau de vorbă cu tineri români extrem de bine pregătiți, care își doresc să studieze la universitatea noastră, ceea ce mă bucură foarte mult”, a declarat Alice.

 

Ce informații au căutat tinerii români la World Education Fair

 Pe lângă subiectele legate de finanțarea studiilor, obținerea de burse și costurile de trai din principalele destinații de studiu, Marea Britanie, Olanda și Danemarca, tinerii români au cerut informații legate de rata de angajabilitate a absolvenților universităților participante, posibilitatea de a lucra pe durata facultății și criteriile de admitere la universități. Internshipurile și termenele de aplicare au fost de asemenea subiecte de interes pentru tinerii liceeni, iar cei care doresc să se înscrie la Oxbridge2 sunt rugați să se grăbească, deoarece termenul limită de trimitere a aplicațiilor pentru aceste universități, la care, în acest an, au fost admiși prin intermediul consultanților Integraledu patru studenți români, este de 15 octombrie.

Un grad ridicat de interes a fost arătat programului Work and Travel USA, oferit de organizatorii târgului, Integraledu, deoarece tinerii români consideră că prin câștigurile obținute în Statele Unite prin participarea la acest program pot să își finanțeze un master la o universitate de top din Europa. Foarte căutat a fost și programul de pregătire al examenelor IELTS si TOEFL, curs rapid de îmbunătățire a limbii engleze în doar 16+4 ore, înscrierile în luna septembrie fiind încheiate. Cei care doresc să participe la aceste cursuri, se pot înscrie acum doar pentru luna octombrie.

Svetlan Danev, președintele Integraledu Group, care reprezintă în România peste 300 de instituții de învățământ de top din Europa și SUA, a declarat că „din 2009, de la prima ediție a World Education Fair, peste 50.000 de tineri au vizitat acest eveniment, iar numărul lor continuă să crească de la an la an. Mulți dintre profesorii unora dintre cele mai bune universități din lume cu care am discutat la această ediție au declarat că doresc să mărească numărul de studenți români în universitățile lor deoarece aceștia sunt serioși, învață bine, vorbesc fluent mai multe limbi străine, se adaptează rapid noilor condiții oferite de țara în care merg să studieze și, foarte important, sunt orientați către găsirea de soluții”.

Participarea la un târg educațional este foarte importantă pentru un tânăr care se gândește să își aleagă facultatea deoarece îi oferă posibilitatea să discute față în față cu reprezentanți ai universităților și astfel își pot da seama care sunt cele care li se potrivesc. Tinerii români care doresc să studieze în străinătate pot beneficia de programe de informare și consultanță oferite de organizatorii World Education Fair, Integraledu, care îi pot consilia pe tot parcursul procesului de admitere pentru a alege universitățile potrivite și pentru a pregăti toate detaliile necesare admiterii la aceste universități. Studenții care nu au putut ajunge la World Education Fair se pot programa la consultații cu reprezentanții Integraledu pentru a primi informații despre procedura și criteriile de admitere la cele mai bune universități din lume. 95% dintre studenții care au aplicat până acum prin intermediul Integraledu au fost admiși la facultățile dorite.

Integraledu pune la dispoziția viitorilor studenți mai multe programe, care să le faciliteze pregătirea aplicației la o universitate din străinătate. Cursul Be Smart îi ajută pe viitorii studenți să își aleagă profilul de studiu mai ușor. Următoarea ediție are loc pe 4 – 5 noiembrie la sediul Integraledu din București, Bd. General Gh. Magheru, nr. 41, et. 1, interfon 01, Sector 1 (zona Piața Romană). De asemenea, Integraledu organizează și Workshop-ul “Scrisoare de Moțivatie”, pentru ca studenții să identifice mai ușor elementele cheie ale scrisorii de motivație, foarte importantă în procesul de admitere la o universitate din străinătate. Viitoarea ediție a workshopului are loc pe 10 octombrie în București, la sediul Integraledu.

Următoarea ediție a târgului World Education Fair – ediția de tabere și licee în străinătate – va avea loc în perioada 5-6 decembrie 2015, la această ediție fiind invitați atât copiii care își doresc să studieze în străinătate pe durata liceului sau vor să meargă într-o tabără în străinătate, cât și părinții acestora. Mai multe informații despre World Education Fair se găsesc la www.worldeducation.ro.