DeschidereSport

Fed Cup: Dulgheru o învinge pe Bouchard în două seturi

Alexandra Dulgheru (25 de ani, locul 69 WTA) a învins-o pe Eugenie Bouchard (21 de ani, locul 7 WTA), scor 6-4, 6-4, în al doilea meci al întâlnirii de Fed Cup dintre Canada și România. Finalul a fost tensionat,  Alexandra a ratat patru mingi de meci,  dar a și salvat trei mingi de break. În cele din urmă a transformat a cincea minge de meci și a câștigat setul cu 6-4 și meciul, după o oră și 37 de minute.

Prin victoria sa Alexandra Dulgheru menține șansele României pentru accederea în Grupa Mondială și, în același timp, îi dă o lecție lui  Bouchard pentru gestul urât de la conferința de presă care a precedat meciul unde a refuzat s-o salute pe sportiva noastră, lăsând-o cu mâna întinsă.

Scorul în partida dintre Canada și România este acum 1-1, după ce în primul meci Irina-Camelia Begu a pierdut în trei seturi în fața lui Francoise Abanda, scor 6-4, 5-7, 4-6.