BusinessDeschidere

Banca Comercială Feroviara lansează Piaţa Internă BCF

Clienţii BCF persoane juridice, deţinători de cont PRIMUS au la dispoziție un produs unic pe piaţa bancară din România: Piaţa Internă BCF prin care pot cumpăra/vinde EUR contra RON la cursul BNR +/- o marjă de 0.0069 RON.

Clienții BCF pot efectua o tranzacţie pe zi, în limita a 100.000 EUR, la cursul EUR/RON publicat de BNR + 0.0069 RON la cumpărarea de EURO, respectiv cursul EUR/RON publicat de BNR – 0.0069 RON la vânzarea de EURO.
Cei dornici să utilizeze acest produs trebuie să transmită instrucţiunile de schimb valutar în ziua în care doresc să efectueze tranzacţia, în intervalul orar 09:30 – 12:00, pe adresa de e-mail a sucursalei unde a fost deschis contul PRIMUS sau la ghişeul băncii.
Tranzacţia poate fi vizualizată prin serviciul de Internet Banking sau prin extrasul de cont.

După transmiterea instrucţiunilor şi recepţionarea lor de către BCF, suma ce urmează a fi tranzacţionată va fi blocată în cont, iar operaţiunea va fi efectuată după anunţarea cursului de referinţă de către BNR, la ora 13:00, pe adresa www.bnr.ro/Cursul-de-schimb-524.aspx.

Piaţa Internă BCF va intra în vigoare pe 20 aprilie 2015 şi va fi disponibilă până la 31 decembrie 2015.

Please follow and like us:
0