BusinessDeschidere

China (Ningbo) – Romania Investment Forum

Departamentul pentru Investiții și Parteneriat Public Privat a organizat la București evenimentul „China (Ningbo) – Romania Investment Forum”, dedicat promovării avantajelor competitive ale României în fata investitorilor și autorităților din orașul Ningbo (China).

Cu ocazia acestui forum, au fost semnate două documente care pun bazele unei colaborări pe termen lung între cele două părți. Astfel, primul document este un acord între Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public Privat și Comisia de Comerț a orașului Ningbo, iar cel de-al doilea document, o scrisoare de intenție pentru o investiție, semnată între compania Ningbo HuaXiang Electronic din China și HIB-ROLEM TRIM, o companie germano-română care activează în domeniul componentelor auto.

Forumul face parte din seria de evenimente “Ningbo Week“ – săptămâna de cooperare EuropaNingbo inițiată de autoritățile Municipiului Ningbo, ce presupune derularea unor acțiuni de cooperare bilaterală Europa – Ningbo la nivel regional, cu accent pe România, Polonia și Bulgaria. Pentru România, unul dintre principalele obiective ale forumului este reprezentat de strângerea legăturilor dintre oamenii de afaceri din municipiul Ningbo cu firmele din România pentru dezvoltarea unor parteneriate pe termen mediu și lung. „Prezența, la acest eveniment, a unei delegații semnificative de oficiali și companii chineze provenind din Ningbo, o regiune cu o puternică dinamică economică și a unui numar ridicat de companii autohtone, demostrează potențialul enorm de cooperare economică dintre cele două țări. Am încredere că după acest eveniment se vor concretiza numroase parteneriate de afaceri ce vor avea un aport semnificativ la creșterea investițiilor chineze în România” – a afirmat Alexandru Năstase, șeful Departamentului pentru Investiții și Parteneriat Public Privat.

La eveniment au participat reprezentanți ai mediului de afaceri chinez, dar și înalte oficialități ale Municipiului Ningbo, precum Wang Jianhou, Viceprimar al Guvernului Municipiului Ningbo și Chen Xiuzhong, Director General al Comisiei pentru Comerț din Municipiul Ningbo și Xu Feihong, Ambasadorul Republicii Populare Chineze în Romania. Din partea oficialităților din România au fost prezenți Alexandru Năstase, șeful Departamentului pentru Investiții și Parteneriat Public Privat, Costin Mihalache, secretar de stat, Cancelaria Primului Ministru și Maricel Popa, secretar de stat în cadrul Ministerului Economiei, Comerțului și Turismului. De asemenea, la eveniment au participat peste 100 de reprezentanți ai companiilor românești și autorități centrale și locale.

Departamentul pentru Investiții Străine și Parteneriat Public-Privat reprezintă organismul Executivului responsabil cu promovarea și atragerea investițiior străine în România și punctul de contact pentru investitorii străini. Departamentul se află în coordonarea Primului-Ministru. Instituția oferă companiilor internaționale o gamă largă de servicii destinate investitorilor străini în deplină confidențialitate, încredere și dedicare, asigurând poziționarea României ca principală destinatei a investițiilor străine în regiune.

Municipiul Ningbo  este oraș port, parte a provinciei chineze Zhejiang, având la Est Marea Chinei de Est, municipiul Ningbo este poziționat la Sud de Golful Hangzhou, aproximativ 200 de kilometri de Shanghai. Având o populație de 7,6 milioane de locuitori, din care 3,5 milioane în zona nou construită, Ningbo este recunoscut prin dimensiunea economică, istorică, universitară şi culturală, fiind unul din oraşele pilot din China în domeniul inovării. În 2013 a obţinut statutul de oraş cu cel mai bun mediu investiţional din China, fiind in acelasi timp unul dintre marii exportatori în domeniul produselor electrice, industriale, navale, textilelor, alimentar (volumul exporturilor – 2 miliarde USD). Sectorul privat numără peste 50.000 de companii în domeniul industrial și contribuie în proporție de 80% la PIB, conform datelor din 2013. Valoarea vânzărilor în sectorul industrial este de 400 miliarde USD/an.