Actualitate

SIAB revine după 11 ani

SALONUL INTERNAȚIONAL DE AUTOMOBILE BUCUREȘTI (SIAB), cel mai important eveniment din domeniul automobilelor organizat în România, va fi organizat de către Romexpo în colaborare cu Camera de Comerț și Industrie a României și în parteneriat cu Asociația Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

La 11 ani distanță de la ediția precedentă, SIAB își asteaptă vizitatorii în noile spații expoziționale ale Romexpo, pavilioanele B1, B2 și B3, care beneficiază de dotări și facilități la nivel internațional.

Evenimentul va căuta să integreze toate aspectele mobilității, fiind expuse tehnologii pe care industria auto le propune pentru reducerea poluării din marile orașe, dar și servicii și furnizori
pentru servicii de mobilitate.

SIAB 2018 își propune să acopere toate subdomeniile industriei auto, astfel încât să ofere atât specialiștilor din domeniu, cât și publicului larg o privire cât mai cuprinzătoare asupra evoluțiilor
tehnologice cu care este echipat automobilul astăzi . De la producători și importatori de autoturisme, autovehicule comerciale ușoare, vehicule speciale, autovehicule cu două sau trei
roți, trailere, până la componente și accesorii pentru autovehicule, distribuitori de produse și concepte noi pentru E-mobility și furnizori de servicii auto, cu toții sunt invitați să expună în cadrul SIAB 2018, acesta fiind un eveniment a cărui anvergură internațională trebuie confirmată nu numai prin standardele expoziționale, care sunt la un standard de acest nivel, dar și prin
arhitectura standurilor și produsele ce vor fi expuse.

SIAB 2018 se  desfășoară la Centrul Expozițional Romexpo – pavilioanele: B1, B2, B3. Biletele de intrare costă pentru adulți 30 lei/zi; Copiii sub 7 ani, persoanele cu dizabilități și persoanele instituționalizate beneficiează de intrare gratuită.

 

Program de vizitare SIAB:

Ziua presei: 23 martie, între orele 10:00 si 19:00;

Program pentru public, 24 martie – 1 aprilie; Luni – vineri, între orele 10:00 și 20:00; Sâmbătă – duminică, între orele 10:00 și 19:00.

Acces:

  • Pietonal: Porțile A, B, C si D, cu intrare dinspre: Piața Presei libere, Bulevardul
  • Expoziției și Strada Parcului;
  • Auto: Porțile B, C si D, cu intrare dinspre: Bulevardul Expoziției și Strada Parcului;
  • Tarif parcare: 3 lei/ora.

Mai multe informații despre SIAB 2018 găsiți pe pagina web – www.siab.ro sau pe  FACEBOOK – @SIAB2018.