IT&C

Uni Systems, partener Citrix Platinum

Compania primește, de asemenea, certificări de Specialist în Virtualizare și Networking

Uni Systems anunță că este unul dintre puținii parteneri Citrix din regiunea Europei de Sud-Est, căruia gigantul în virtualizare îi atribuie prestigiosul titlu de partener Platinum.

Mai mult, certificarile de Citrix Specialist Virtualization și Citrix Specialist Networking for Apps & Mobile Security au fost adăugate în portofoliul companiei pentru a consolida serviciile sale și pentru a spori colaborarea dintre cele două companii.

Citrix Platinum Solution Advisor este considerată a fi distincția de top pentru cei, foarte puțini parteneri din întreaga lume, care îndeplinesc cele mai înalte standarde impuse de către Citrix pentru colaborarea excepțională și portofoliul de servicii disponibile.

 “Suntem mândri și onorați în ceea ce privește trecerea de la statutul de partener Gold la cel de partener Platinum”, a declarat Antony Cassano, Manager Departament ITS Solutions, Uni Systems. “Această supremă recunoaștere este și mai valoroasă având în vedere faptul că Uni Systems este unul dintre puținii integratori care dețin acest statut de parteneriat. A fost o recompensă specială, pe măsura efortului depus în ultimii anii, iar expertiza noastră Citrix și dedicarea au reprezentat cheia acestei realizări.”

În calitate de Platinum Solution Advisor, Uni Systems este pe deplin calificată să lucreze cu clienții și să livreze întreaga gama de tehnologie Citrix – de la consultanță inițială, prin fazele detaliate de proiectare și de implementare, până la a oferi soluții personalizate, care răspund necesităților de afaceri și asigură recuperarea cuantificabilă a investiției.

Uni Systems a obținut, de asemenea, titlul de Specialist în Virtualizare și Networking for Apps & Mobile Security, distincții care demonstrează expertiza tehnică în furnizarea de proiecte Citrix end-to-end de planificare, proiectare, implementare, gestionare și suport, pe baza XenDesktop®, XenApp®, NetScaler® și CloudBridge™.

Uni Systems deține cele mai multe implementări Citrix în regiunea Europei de Sud-Est, deservind mai mult de 1.000 de clienți și peste 60.000 de utilizatori.

Desemnarea Uni Systems ca și partener Citrix Platinum, stabilește o bază consistentă și solidă, care asigură în continuare implementarea de soluții și proiecte, oferind un avantaj competitiv clienților și partenerilor companiei.

 

English version

Uni Systems attains Citrix Platinum status

 Uni Systems has become one of the few Citrix partners in the SE Europe region to be awarded the prestigious Platinum Partner status by virtualization giant Citrix.

Furthermore, Citrix Specialist Virtualization and Citrix Specialist Networking for Apps & Mobile Security certifications were added in Uni Systems portfolio, to further strengthen its services and to enhance cooperation between two companies.

Citrix Platinum Solution Advisor is considered to be the top distinction for those very few partners worldwide who are able to meet the high standards set by Citrix for outstanding cooperation and the available services portfolio.

 “We are proud and honoured to have turned our partnership level from Gold to Platinum and be welcomed by Citrix as their highest level of partners” stated Antony Cassano, Uni Systems ITS Solutions Department Manager. “This supreme recognition is even more valuable given the fact that our Company is one of the few system integrators in the wider area that holds this partnership status. It was a special reward for the hard work that went into getting there over the past years; our Citrix expertise, dedication and leadership were key to this achievement.”

As a Platinum Solution Advisor, Uni Systems is qualified to work with customers and deliver Citrix entire technology range – from initial consultancy, through detailed design and implementation phases – to offer tailored solutions that meet individual business needs and deliver measurable return on investment.

Uni Systems also achieved the Specialist distinction for Virtualization and Networking for Apps & Mobile Security, distinctions that demonstrate the technical expertise in providing end-to-end planning, designing, implementing, managing and supporting Citrix projects based on XenDesktop®, XenApp®, NetScaler® and CloudBridge™.

Uni Systems is a systems integrator that holds the largest amount of Citrix implementations in the broader SE Europe area, by serving more than 1,000 customers and an established base of more than 60,000 users.

The Platinum designation sets up the consistent and solid base that further supports the implementation of solutions and projects, providing competitive advantage to the Company’s customers and partners.



Please follow and like us:
error0