Actualitate

Trenul Solidarității Românești transportă materiale și echipamente medicale din China

Grupul GRAMPET anunță proiectul Trenul Solidarității Românești, mobilizând transportul feroviar pentru companiile românești care realizează importuri de materiale și echipamente medicale din China.

„Această criză a bulversat enorm industria de transport, aducând blocaje pe aproape toate căile de transport – naval, aerian și rutier, precum și creșteri exponențiale de costuri. În condițiile în care foarte multe materiale și echipamente medicale necesare combaterii COVID-19 sunt aduse din China, Grupul GRAMPET  poate să faciliteze aceste importuri rapid, pe cale feroviară, datorită relațiilor comerciale pe care le-a construit în timp cu această parte a lumii și a parteneriatelor pe care le are ca membru în Asociația de Transport Internațional Trans-Caspica, parte din proiectul Noul Drum al Mătăsii”, spune Gruia Stoica, Președintele Grupului GRAMPET.

Prin urmare, companiile interesate să folosească această formă de transport pot obține detalii operaționale și financiare despre Trenul Solidarității Românești la office@grampetlogistics.eu.