Sanatate

Vlad Voiculescu: Transparența deranjează

După ce Ministerul Sănătății a publicat joi, în premieră, date referitoare la pandemie și vaccinare am aflat că “specialii” au la dispoziție de patru ori mai multe centre de vaccinare decât pacienții cu boli cronice.

Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare în loc să explice de ce „specialii” au de patru ori mai multe centre de vaccinare, a les să se plângă la premier și să acuze că prezentarea datelor ar fi fost făcută fără o prevalidare inițială, care lui i se pare firească.

„Avem nevoie de prevalidarea datelor pentru că generează ideea că ar fi persoane care sunt vaccinate fără a fi eligibile”, a susținut Gheorghiță.

DA, specialii și rudelor lor se vaccinează cu prioritate, fără programare în platformă. De exemplu cazul lui Gabriel Bădălau, fiul lui Niculae Bădăalau (vicepreședinte al Curții de Conturi, fost vicepreședinte al PSD), care și-a făcut deja ambele doze de vaccin contra Covid-19 în condițiile in care nu se afla în niciuna dintre categoriile vulnerabile.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, declară că “Transparența și democrația sunt inseparabile.” Oricâte acuze va primi din partea instituțiilor de forță sau din partea partenerilor de guvernare obișnuiți cu alte practici va continua să publice informațiile care sunt de interes național.

Transparența nu este doar un cuvânt, e un principiu fundamental în care cred.

În țara în care doar 9% dintre oameni au încredere unii în ceilalți și sub 15% au încredere în Guvern și în Parlament, transparența este o promisiune de onestitate față de oameni și o dovadă de încredere între cetățenii plătitori de taxe și autoritățile remunerate din această sursă.

În plus, pentru a reuși să învingem pandemia cu care ne confruntăm, avem nevoie nu doar de activitatea guvernului, dar și de cooperarea dintre instituții și cetățeni. Pentru ca aceasta cooperare să funcționeze, este important ca cetățenii să știe clar ce face guvernul oricând este posibil.

În concluzie, cineva va trebui să găsească un motiv pentru care să nu mai publicăm aceste date, nu noi să oferim un motiv pentru care facem un gest 100% normal”, a declarat pe pagina sa de Facebook ministrul Sănătații Vlad Voiculescu.